Femeie nevăzătoare, umilită de un paznic care nu a lăsat-o să intre în magazin, însoțită de câinele său: „Acolo sunt alimente. Ce să caute animalul înăuntru?”

O femeie nevăzătoare a povestit umilința prin care a trecut în momentul în care a încercat să intre într-un magazin pentru a-și cumpăra pâine și lapte, iar paznicul nu a lăsat-o înăuntru pentru că era însoțită de un câine. Deși există o lege care îi permite unei persoane nevăzătoare să intre în astfel de spații alături de câinele însoțitor, paznicul nu a cedat în conflictul în care au intervenit șefa de magazin și poliția, care s-au adresat prietenei femeii, de parcă ea nici nu ar fi fost prezentă.

Diana Ada a postat pe pagina ei de Facebook întâmplarea prin care a trecut marți, la un Mega Image din Cluj-Napoca.

Femeia a mărturisit că din cauza handicapului său, oamenii o desconsideră adesea și se comportă cu ea de parcă nu ar putea gândi și vorbi.

Diana, persoană nevăzătoare: Cât de frustrată mă simt când „nu am voie” să intru cu Zafira, câinele meu ghid în diverse locuri

Mă gândesc la cum unii oameni, pentru că sunt nevăzătoare, mă reduc la… nici măcar nu ştiu la ce. Dar ştiu cât de frustrată mă simt când „nu am voie” să intru cu Zafira, câinele meu ghid, în locuri în care conform legii 448/2006 am dreptul de a intra. Şi mai ştiu că e frustrant şi că în momentul în care sunt însoțită şi de o persoană, oamenii să i se adreseze ei, ca şi când aş fi responsabilitatea lor, ca şi când nu aş avea propria capacitate de a gândi, de a mă apăra, de a vorbi.
Paznicul s-a opus vehement intrării câinelui în magazin, motivând că înăuntru sunt alimente.

„Am vrut în seara asta să intru la Mega Image-ul de pe Piezisă, în Cluj-Napoca. Ploua, şi i-am zis prietenei mele că voi intra cu ea, deşi nu aveam nevoie decât de un lapte şi o pâine. Domnul de la pază ne-a zis că nu avem voie. Că „magazinul e plin de alimente, ce să caute animalul înăuntru?”. Prietena mea a încercat să îi explice că sunt nevăzătoare, că câinele e ïnsoțitor, că există o lege. Domnul s-a aşezat în uşă. Nu, nu şi nu. „Nu are voie* îi tot zicea prietenei mele care în cele din urmă i-a zis că sună la poliție”. 

Intervenția poliției: Magazinul are dreptul de a-şi selecta clienții

Prietena Dianei a sunat la poliție, unde i s-a răspuns că magazinele îți pot selecta clienții.

„Polițistul local i-a zis că e spațiu privat şi că magazinul are dreptul de a-şi selecta clienții. Prietena agitată a încercat să-i explice ceva despre incorectitudinea selecției pe criterii care discriminează şi despre faptul că supermarketurile sunt spaţii publice în România, iar conform legii menționate am acces înăuntru. În cele din urmă, s-a terminat apelul la 112. „O să vină un echipaj, trebuie să aşteptăm.”

Până să vină echipajul, domnul de la pază a sunat-o pe şefa de magazin. Din ce am dedus din discuția lor, aş fi avut voie cu Zafira în magazin, dacă ar fi fost un câine de talie mică şi aş fi putut-o purta în brațe. Zaf e ochii mei, e independența mea. Practic vorbind, ea mă cam „duce pe brațe”. Vă închipuiți cum aş fi eu, nevăzătoare, umblând dezorientată cu un Golden Retriever de 30 kg în brațe? Da, într-un supermarket aş fi dezastru.

După aproximativ 15 minute a ajuns echipajul de poliție. Paznicul panicat a sunat-o iar pe şefă. I-a zis că-i cu domnii polițişti. Şefa a vrut să vorbească la telefon cu un polițist. polițistul îmi nota datele şi i-a zis să-i dea telefonul doamnei să-i explice. Paznicul i-a dat telefonul Adrianei. Eu mă aşteptam ca Adriana să-mi dea telefonul mie. Adriana i-a explicat că eu am voie cu câinele în orice spațiu public. La un moment dat, am auzit-o zicând un şir de nuuri, urmat de „în niciun caz, ea are câinele pentru a fi independentă, cum să-l legăm la uşă?”

„În tot timpul ăsta, eu am aşteptat să ajungă şi la mine telefonul”

În tot timpul ăsta, eu am aşteptat să ajungă şi la mine telefonul. Chiar voiam să vorbesc şi eu cu doamna, dar n-am mai apucat. A vorbit până la urmă şi polițistul, i-a explicat că există o lege şi că am voie să intru. Eu am tot aşteptat, dar mi-am dat seama că deşi eu eram „problema”, am fost cel mai puțin implicată în fiecare conversație care a avut loc în jurul conflictului.

Practic, Adri, considerată a fi responsabilă de mine, a fost abordată de fiecare dată, ceea ce m-a făcut să mă simt inutilă.

Până la urmă, ne-am cumpărat laptele dorit, dar cred că mâine dimineață voi mânca un sendviş”, este mesajul postat de Diana Ada, o persoană nevăzătoare.